JLL a securizat o finanțare de 20.6 milioane euro de la Alpha Bank România pentru Mega Company

JLL România a securizat cu succes 20.6 milioane de euro pentru finanțarea Mega Distribution Center, un parc logistic cu o suprafață de 45,000 metri pătrați, localizat strategic în cadrul cele mai dinamice piețe din București.

JLL a acționat în numele Mega Company pentru a obține această finanțare acordată de Alpha Bank România. Structura de finanțare în 2 pași va susține compania în planurile sale curente și viitoare de dezvoltare orientată în jurul nevoilor clienților.

The Mega Company, fondată în 1983, cu sediul în Washington, DC, este o organizație imobiliară internațională, specializată în dezvoltarea și operarea de spații industriale și comerciale, cu peste 25 de ani de experiență pe piața românească. The Mega Company este un investitor, dezvoltator și operator integrat cu un portofoliu de patru parcuri logistice, localizate în zone strategice, care acoperă toate tipurile de depozitare. Această finanțare semnificativă este încă un pas important pe traiectoria lor ascendentă și parte din misiunea lor de a răspunde tot mai bine nevoilor clienților și de a-și asigura o strategie de dezvoltare sustenabilă pe termen lung.

The Mega Company a fost asistată în toate aspectele de ordin juridic ale tranzacției de finanțare de către PeliPartners. Echipa a fost condusă de Carmen Peli (Partener) și a fost compusă din Delia Lepădatu (Asociat) și Delia Catrina (Asociat) care au gestionat chestiunile legate de finanțare și tranzactie, precum și de Mădălina Fildan (Asociat Senior) și Antonia Nica (Asociat) care au coordonat aspectele de drept imobiliar.

“În calitate de investitor american cu o tradiție de peste 30 de ani în România, The Mega Company și-a câștigat recunoașterea pentru desfășurarea de proiecte mari și complexe, care au promovat inovația, au adoptat tehnologii avansate și au făcut o reală diferență pentru clienți, angajați și comunitate. Echipa noastră este mândră să-și pună la dispoziție expertiza tehnică, experiența și ingeniozitatea pentru a livra servicii de construcții complexe. Motivați de angajamentul nostru pentru excelență, aspirăm să adoptăm tehnici de construcție din ce în ce mai avantajoase, care să ne îmbunătățească eficiența și să sporească valoarea pentru client. Suntem încântați să avem o colaborare atât de durabilă cu echipele dinamice ale JLL Capital Markets și Alpha Bank”, a comentat Mega Company.

În România, departamentul Capital Markets al JLL oferă soluții privind plasarea capitalului investitorilor imobiliari și chiriașilor. Din 2019 până în prezent, echipa JLL Capital Markets a fost implicată în tranzacții imobiliare și proiecte de finanțare în valoare totală de peste 670 milioane de euro în România. 

“Suntem foarte încântați să finalizăm a două finanțare în numele Mega Company, unul dintre clienții noștri principali. Stabilitatea și istoricul lor solid au generat un interes semnificativ pentru proprietate, atingandu-se, în final, un rezultat benefic pentru toate părțile implicate. Structurarea va permite Mega Group să-și continue planul de expansiune, beneficiind, în același timp, și de termeni financiari avantajoși.”, a declarat Maxime Otto, Consultant Capital Markets la JLL.

„Ne bucurăm că am avut oportunitatea să contribuim la această tranzacție pentru clientul nostru. Finanțarea va facilita nu doar refinanțarea creditelor curente pentru Mega Company, ci și continuarea expansiunii pe piața parcurilor logistice” a declarat Carmen Peli, Partener și Coordonator al practicii de Finanțări și Drept Bancar la PeliPartners.

Alpha Bank România, membră Alpha Bank Group, este unul dintre ele mai mari grupuri financiar-bancare din Grecia, clasată în top 10 bănci din România, cu o prezență la nivel național de peste 25 de ani. Oferă o gama largă de servicii și produse pentru persoane fizice, IMM-uri și clienți corporate. Alpha Bank este una dintre instituțiile financiare care au adus inovația și angajamentul față de progres în sectorul bancar din România, oferind în același timp dezvoltare constantă pentru clienții corporate, cu o abordare bazată pe relații strânse cu aceștia, prin numeroase proiecte locale și regionale.

“Finanțarea Mega Company oferită de Alpha Bank vine în sprijinul planurilor lor de dezvoltare într-o piață foarte competitivă, stimulând prin acest parteneriat dezvoltarea pe termen lung. Cu atât mai mult în contextul actual al pandemiei de COVID, considerăm valoroasă consolidarea sectorului logistic pentru a răspunde nevoilor în continuă evoluție ale consumatorilor. Încurajăm clienții corporate să investească în creșterea competitivității lor în piață și în sustenabilitatea pe termen lung a companiilor lor și ne bucurăm să fim parte din acest demers important”, a declarat Periklis Voulgaris, Executive Vice President Wholesale Banking la Alpha Bank România.

Trimiteți articolul

Formular de contact

Completati formularul

*
*
*
*