JLL a consiliat Euroest Car într-o tranzacție de închiriere cu CTP de 9.500 mp

JLL România a consiliat Euroest Car, o companie specializată în importul și distribuția de piese auto originale, în închirierea a 9.500 mp în CTPark Bucharest Chitila, un parc industrial de clasă A deținut de CTP România în nord-vestul Bucureștiului. 

Euroest Car este o companie românească înființată în 2006, specializată în importul și distribuția de piese auto originale pe întreaga piață europeană din mai multe centre operaționale și logistice.

"Ca parte a planurilor de dezvoltare ale Euroest Car, nevoile noastre operaționale pentru a ne îndeplini promisiunea față de clienții noștri implică o îmbunătățire a activităților din lanțul de aprovizionare. Pe baza unei cercetări amănunțite a pieței, parteneriatul cu CTP face parte din planul nostru de a duce Euroest Car la următorul nivel de creștere și angajament față de clienții săi", a menționat Ionel Popa, Director de Operațiuni, Euroest Car.

CTPark Bucharest Chitila este situat pe șoseaua de centură din nord-vestul Bucureștiului, în apropierea Autostrăzii A1 și este în prezent una dintre cele mai bune spații pentru depozitare din România datorită infrastructurii locale excelente, oferind un potențial mare de dezvoltare ulterioară.

"Ne extindem portofoliul cu o nouă etapă în CTPark Bucharest Chitila, de aproape 13.000 mp și cu un nou chiriaș, Euroest Car, o companie românească cu o dezvoltare rapidă. La fel ca toate parcurile noastre, CTPark Bucharest Chitila oferă posibilitatea unei extinderi viitoare, ceea ce îl face să fie locul potrivit pentru companii dinamice precum Euroest Car", a declarat Oana Tănase, Asset Manager, CTP România.

"Suntem mândri că Euroest Car ne-a ales ca parteneri pentru a-i sprijini în procesul de extindere și că am reușit să găsim în CTPark Bucharest Chitila spațiul cel mai potrivit pentru nevoile lor. Fiind o companie cu o creștere rapidă, suntem încrezători că vor beneficia pe deplin de potențialul și de oportunitățile deosebite pe care acest amplasament le oferă pentru dezvoltarea ulterioară" - a declarat Ionuț Grigoraș, Senior Consultant Industrial la JLL România.

Trimiteți articolul

Formular de contact

Completati formularul

*
*
*
*